• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA – plata Sprijinului cuplat. Decizia MADR pentru toți fermierii

    agrointeligenta.ro -

    Decizie importantă a Ministerului Agriculturii! Plata Sprijinului Cuplat Vegetal (SCV) v-a suferi modificări și în acest an, potrivit unei decizii a ministerului de a transfera sume între schemele de plată la fel ca în Campania 2017 când s-a efectuat în premieră aceste trasnferuri de bani. Astfel, fermierii au avut parte de o surpriză uriașă când au văzut cuantumurile pentru anul 2017, sume ce au fost achitate anul trecut.

    Cu o singură excepție, toți cei care au mizat în Campania 2017 pe bani mai mulți de la sprijinul cuplat au avut în conturi sume mai mici. Diferențele au fost uriașe în unele cazuri comparativ cu banii primiți pentru Campania 2016, cum ar fi roșiile cultivate în câmp, pentru industrializare, unde în 2016 s-au achitat peste 7.000 de euro, iar în 2017 sprijinul a fost de 1.420 de euro pe hectar. La legumele din sere și solarii, suma s-a înjumătățit în 2017 dar a rămas consistentă – 7.000 de euro pe hectar, în timp ce pentru cânepa pentru ulei și/sau fibră s-a ajuns de la peste 2.000 de euro la sub 200 de euro.

    Reamintim că potrivit explicațiilor de anul trecut ale Ministerului Agriculturii, transferurile de fonduri între măsurile de sprijin cuplat s-au făcut astfel încât cuantumul pe unitatea de măsură să asigure profitabilitatea culturii și totodată să nu fie sub cel calculat ca raport dintre plafonul fixat pentru finanţarea măsurii şi limita cantitativă de suprafață, notificate Comisiei.

    Vedeți aici cum au fost modificate cuantumurile în Campania 2016: 

    ULTIMA ORĂ: SUBVENȚII MAI MARI pentru CULTURILE AGRICOLE. Iată CUANTUMURILE FINALE achitate de APIA!

    Schimbări URIAȘE la sprijinul cuplat: ce fermieri AU CÂȘTIGAT și cine a pierdut din TRANSFERUL ÎNTRE PLAFOANE!


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Călin Cozma vinde 1.000 de hectare din cele 2.300 pe care le lucrează. Motivul? Vrea să își salveze afacerea! Laurențiu Filipescu, crescător de capre: ”Vând brânza cu 45 lei/kg și laptele cu 15 lei/litru, dar livrez la ușa clientului” Ce cultivăm după roșii, imediat după recoltare. Recomandări

    Ultimele știri

    Subvenții APIA ovine și caprine. Baza de calcul pentru plata pe cap de animal în 2025 Mugur Isărescu, BNR: Creșterea inflației, accelerată de scumpirea ”considerabilă” a legumelor și fructelor Dicotilele sunt combătute complet de TRINITY, de la ADAMA, la Combinatul Agroindustrial Olari