• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIER INTERNAT CU ARSURI GRAVE după ce ȘI-A INCENDIAT MIRIȘTEA!

    Ramona Dascălu -

    Un agricultor din localitatea Româneşti, județul Suceava, a ajuns la spital cu arsuri grave la picioare şi la nivelul feţei, după ce săptămâna trecută a dat foc vegetației uscate, în încercarea de a curăța un teren agricol.

    Biroul de presă al ISU Suceava a informat că bărbatul, în vârstă de 69 de ani, s-a ales cu arsuri în timp ce încerca să stingă focul care scăpase de sub control. Acesta a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, care i-a acordat primul ajutor şi, ulterior, l-a transportat la spital, potrivit Agerpres.

    ISU Suceava anunță că, într-un interval de 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 15 incendii, zece dintre acestea fiind la vegetaţia uscată şi afectând o suprafaţă de peste 23 de hectare în localităţile Grăniceşti (4 hectare), Preuteşti (10 hectare), Vicovu de Sus (2 hectare şi 50 de metri liniari dintr-un gard de lemn), Siret (150 de metri pătraţi), Româneşti (două incendii, primul pe un hectar, iar al doilea pe 1.000 de metri pătraţi), Gura Humorului (300 de metri pătraţi şi 2 metri liniari de gard din lemn), Pătrăuţi (4 hectare), Dolheştii Mari (2 hectare) şi Suceava (30 de metri pătraţi şi 4 metri cubi lemn de foc).

    Pompierii reamintesc faptul că arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe ce favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 de lei.


    Te-ar mai putea interesa

    În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani Calendar controale APIA. Fermierii care vor fi verificați de inspectorii agenției de plăți

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Parlamentarii vor să elimine pragul de 50 de hectare pentru proiectele de energie