• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DSVSA: Transporturile de animale vii rămân suspendate!

    Angelica Lefter -

    Transporturile cu animale vii rămân suspendate, anunță autoritățile sanitar-veterinare care îi informează pe crescătorii de animale că s-a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, în perioada caniculară.

    Perioada caniculară va continua în România și în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă și la 40 de grade Celsius în unele zone ale țării. Având în vedere acest aspect, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  Călărași (DSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, în perioada caniculară.

    De altfel, măsura a fost dispusă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care a comunicat suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului.

    Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  Călărași (DSVSA) a transmis instrucțiuni tehnice în teritoriu pentru medicii veterinari oficiali, medici veterinari de liberă practică și transportatori de animale vii, instrucțiuni aplicabile transportului rutier de lungă și scurtă durată și transportului efectuat pe cale maritimă.

    Totodată, în perioadele cu temperaturi ridicate, se creşte suprafaţa alocată pe cap de animal, atât în cazul transportului rutier de lungă durată, cât şi în situaţia transporturilor efectuate pe cale maritimă.

    Călătoriile rutiere de scurtă durată sunt permise doar atunci când acestea se desfăşoară în cursul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, cu creşterea spaţiului alocat pe cap de animal şi cu limitarea cât mai mult posibil a duratei călătoriei.

    În cazul exportului de animale către ţări terţe, indiferent de tipul mijlocului de transport utilizat, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 150/2020.

    Transporturile de animale efectuate pe distanțe lungi se vor relua atunci când temperaturile exterioare de-a lungul întregii rute a călătoriei planificate vor scădea sub 30°C.

    Conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului.

    Măsura a fost dispusă întrucât, în cazul în care temperaturile exterioare preconizate pe ruta planificată depăşesc 30°C, sistemul de ventilaţie nu este capabil să menţină temperaturile din mijloacele de transport în intervalul 5 – 30°C, cu o marjă de +/- 5°C, prevăzut de dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1/2005.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans subvenții 2025. Plată pe cap de animal – calcul cu adeverința APIA Ce erbicide folosește la rapiță o fermă de 9.500 de hectare O nouă victorie Agrointeligența! MADR le plătește fermierilor ”diferența” la subvenția APIA pe motorină

    Ultimele știri

    Ministrul Florin Barbu, în Satu Mare: ”Aceste vizite în teren sunt esențiale pentru a înțelege direct nevoile fermierilor” Florin Barbu le-a promis fermierilor că subvențiile nu vor scădea. ”Resping total documentul emis de CE” Stațiunea de cercetare de unde puteți cumpăra roșii la 10 lei/kg – gustoase, zemoase și 100% românești