• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aprobarea ajutorului de minimis pentru apicultori – în ședința de Guvern de astăzi!

    agrointeligenta.ro -

    Ajutorul de minimis pentru sectorul apicol – la aprobare în ședința de Guvern. După ce Asociația Forța Fermierilor a cerut adoptarea de urgență a actului normativ, Executivul dă curs solicitării și include actul normativ în lista pentru aprobare.

    Guvernul a publicat lista proiectelor care urmează să fie dezbătute în ședința de astăzi, miercuri, 17 noiembrie. Pe listă figurează și proiectul de Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.

    CITIȚI ȘI: Dan Pănescu, Asociaţia Forţa Fermierilor: Am cerut ca ajutorul de minimis pentru apicultură să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern!

    Pe data de 2 noiembrie, Asociația Forța Fermierilor semnala Guvernului și Ministerului Agriculturii că proiectul de HG pentru minimisul în apicultură se află în dezbatere din luna septembrie, iar în lipsa aprobării actului normativ, banii se vor pierde, iar stuparii vor fi lăsați fără sprijin la finalul unui an complicat.

    ”Vă solicităm aprobarea în regim de urgență, în următoarea ședință de Guvern, a proiectului de Hotărâre privind aprobarea schemei Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”, se arată în adresa transmisă de Asociația Forța Fermierilor și semnată de vicepreședintele Asociației, Dan Pănescu, Coordonatorul Departamentului Apicultură din cadrul AFF.

    Adresa Asociației Forța Fermierilor a primit număr de înregistrare 69691/02.11.2021 la Ministerul Agriculturii, iar la Cabinetul premierului și la Secretariatul General al Guvernului, adresa a primit numărul de înregistrare 24735/02.11.2021.

    Cererile se depun la APIA până pe 26 noiembrie

    Proiectul pentru aprobarea ajutorului de minimis în apicultură este supus aprobării în ședința de astăzi, iar dacă va primi undă verde de la Guvern, va fi publicat în Monitorul Oficial. ”Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare (…) este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și 26 noiembrie 2021”, se arată în proiectul supus aprobării astăzi de executiv.

    Apicultorii urmează să primească un sprijin de 23,7 lei pe familia de albine, ajutorul de stat fiind derulat prin APIA.

    UTIL: PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol” – PDF


    Te-ar mai putea interesa

    Ce spune legea despre fructele care cad în curtea vecină. Cine are dreptul să le culeagă Sute de hectare de porumb din ferma lui Dimitrie Muscă sunt calamitate aproape total Făina ieftină din R. Moldova falimentează morile românești. Viorel Marin, ANAMOB: Fermierii sunt lăsați la mâna traderilor

    Ultimele știri

    Cooperativa ecologică cu 2.200 ha de teren și Bălțate care dau 31 de litri de lapte bio pe zi Cu ce se erbicidează rapița la Banat Agri Group, județul Timiș Avertizare ANM: Canicula continuă. Furtuni și vijelii în mai multe județe