• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aviz amatorilor! Fermierii nemți boicotează traderii de cereale: Nu mai vând până când aceștia nu vor mări prețurile de achiziție

    agrointeligenta.ro -

    Agricultorii nemți au luat o decizie ce va avea un puternic impact pe piața cerealelor. Nemulțumiți de prețurile de achiziție oferite de traderi, fermierii din Germania au anunțat că nu vor mai vinde nici un bob până când nu li se vor oferi mai mulți bani pentru produsele lor agricole.

    În prezent, piața cerealelor din Germania înregistrează un blocaj, iar prețurile sunt doar cu câțiva euro (4-5 euro) față de cele oferite la bursa din Paris.

    ”Fermierii nu sunt mulțumiți de nivelul actual al prețurilor cauzat de scăderi anunțate pe burse și nu sunt mulțumiți nici să își vândă în avans cultura din câmp la cât se oferă acum pe piață”, a declarat un trader german pentru publicația online Agri.eu.

    Potrivit acestuia, agricultorii nemți au luat în bloc decizia de a depozita cerealele recoltate, chiar și cu costul accesării unor credite bancare pentru a plăti spațiile din silozuri.

    Din datele traderilor din Germania, o tendință similară a fost deja resimțită pe piața agricolă din Polonia și Cehia. Dacă fenomenul se va extinde, nu este exclus ca producătorii agricoli să creeze un blocaj pe piața cerealelor din UE, forțând mâna traderilor care deja au încheiat vânzări în avans către state din Orientul Mijlociu și nordul Africii. În acest context, fermierii români ar avea net de câștigat întrucât vor putea obține prețuri mai mari pentru producțiile obținute în 2014.


    Te-ar mai putea interesa

    APIA a început plata subvențiilor SCV. Sumele care intră în conturile fermierilor În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă Calendar controale APIA. Fermierii care vor fi verificați de inspectorii agenției de plăți

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani