• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ion Toncea, INCDA Fundulea: ”Principalele cheltuieli în agricultura ecologică sunt generate de carburanți și forța de muncă

    Adrian Radu -

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea este un jucător vital în domeniul agriculturii ecologice în România. Dedicată investigării resurselor naturale și agriculturii de performanță, INCDA lucrează în colaborare cu companii de top din agribusiness pentru a contribui la dezvoltarea unor sisteme agricole sustenabile.
    Ion Toncea, șeful Centrului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic, ne-a vorbit despre provocările agriculturii ecologice. În viziunea cercetătorului, producția ecologică presupune în primul rând cartarea solului, a buruienilor și a bolilor.

    ”Agricultura ecologică nu e ușoară. Dar nici imposibilă nu este. De aceea, în toată preocuparea și în tot ce am făcut până în momentul de față ne-am bazat, în primul rând, pe o documentare foarte serioasă, pentru o cunoaștere amănunțită a calității solului pe care avem amplasate culturile. Este obligatoriu să avem o cartare agrochimică, să aveți o cartare a buruienilor și, de ce nu, și a bolilor”, a declarat Ion Toncea.

    Potrivit reprezentantului INCDA, principalele cheltuieli în agricultura ecologică sunt generate de carburanți și forța de muncă.

    Agricultura ecologică presupune tehnologii adaptate fiecărei sole în parte. Iar la cultura în câmp, rotația corectă a culturilor este esențială pentru performanța culturilor.

     

    “În agricultura ecologică nu se pot da soluții general valabile. Soluția este a solei respective, acolo trebuie s-o decizi. Pe fiecare solă este altă tehnologie. La cultura de câmp, elementul tehnologic numărul 1 este rotația și rotația aceasta trebuie să fie de minimum 4 ani. Iar în această rotație trebuie să avem între 15-25% plante leguminoase. Aceasta reprezintă una din pârghiile de obținere a unor recolte mari, sigure și stabile la culturile care urmează, în special culturile de toamnă”, a mai explicat Ion Toncea.

    Cultura de mazăre este o cunoscută la scară largă pentru cantitatea de azot pe care o lasă în sol. În acest sens, INCDA Fundulea urmează să lanseze două soiuri de mazăre de toamnă, care, potrivit testelor, fixează în sol o cantitate de azot care depășește 120 kg/ha.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta originală folosită de legumicultori Un oier a fost amendat cu 100.000 de lei pentru că a angajat ciobani la negru

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Parlamentarii vor să elimine pragul de 50 de hectare pentru proiectele de energie