• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar AFIR 2025. Primele fonduri UE din acest an: procesare, micii fermieri și fermierii peste 40 de ani

    Roxana Dobre -

    Calendar AFIR 2025. Fondurile europene pentru agricultură vor respecta în acest an o ordine anunțată fermierilor de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Proiectele ce se vor putea depune în perioada următoare vor viza fonduri nerambursabile pentru sectoarele de legume și cartofi, pentru procesare, ferme mici, dar și mult așteptatele fonduri pentru fermierii peste 40 de ani care vor să își consolideze exploatațiile. Banii europeni vor putea fi accesați prin AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le-a comunicat miercuri, 22 ianuarie, liderilor fermierilor că pe site-ul instituției pe care o conduce va fi publicat un calendar estimativ pentru lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru intervențiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027.

    Calendar măsuri AFIR în 2025. Ordinea sesiunilor de proiecte

    Ministrul Florin-Ionuț Barbu a avut săptămâna aceasta, la sediul MADR, o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanții asociațiilor și federațiilor de fermieri din sectoarele pescăresc, suin și vegetal pentru a stabili împreună măsuri de sprijin și soluții pentru provocările cu care aceștia se confruntă. Un subiect discutat cu sectorul vegetal a vizat calendarul sesiunilor PS PAC (Planul Strategic al Politicii Agricole Comune), ce va fi afișat pe site-ul MADR.

    Conform sintezei discuțiilor transmise membrilor Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), în primul trimestru din 2025 urmează să fie lansate următoarele sesiuni de depunere proiecte:

    În trimestrul II din 2025 se vor lansa următoarele sesiuni de proiecte:

    De asemenea, ministrul Florin Barbu a arătat că se încearcă ca măsura pentru achiziții de echipamente de irigat să fie lansată în iulie 2025, cu un buget de circa 100 milioane euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare ANSVSA: Un vas cu 40.600 de ovine și peste 1.400 de bovine a plecat din portul Constanța către Algeria Sfatul unui antreprenor român: ”Aveți grijă de banii pe care îi aveți în cont, investiți prudent”

    Ultimele știri

    Export ilegal de carne de pui din Ucraina în UE. Schema care i-a adus milioane afaceristului acuzat Comisia Europeană a publicat noile cote de import pentru Ucraina la cereale, zahăr, carne de pasăre sau ouă Nicușor Dan redeschide discuția despre Legea arendei: ”Este un cadru legislativ care așteaptă modificări”