• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor de minimis pentru micile ferme de porci: 15.000 euro/an

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Achim Irimescu s-a întâlnit astăzi la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu reprezentanţii micilor crescători de suine din România, temele abordate în cadrul discuţiilor vizând problemele cu care se confruntă sectorul creșterii porcinelor şi identificarea măsurilor de sprijin capabile să absoarbă şocul resimţit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector.

    În cadrul discuţiilor s-a convenit că micii crescători de suine au fost cei mai afectaţi de turbulenţele pieţei cărnii de porc, aceştia necesitând măsuri de sprijin urgente, urmând ca pentru marii crescători de porcine să fie luate măsuri pe termen mediu şi lung vizând stabilitatea veniturilor acestora.

    O primă măsură o reprezintă posibilitatea acordării unui sprijin din bugetul naţional în valoare de 15.000 euro/an/fermă pentru micii crescători de porcine, MADR urmând a realiza o analiză asupra impactului bugetar raportat la numărul de unităţi de creştere a porcinelor eligibile şi de a stabili condiţiile tehnice în baza cărora se va face notificarea către Comisia Europeană pentru acordarea acestui sprijin.

    De asemenea, ministrul Achim Irimescu a informat micii crescători de porcine asupra întâlnirii avute în data de 6 iunie 2016 cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentelor, eveniment în cadrul căruia au fost purtate discuții privind deblocarea cât mai rapidă a exportului de porcii vii în spațiul comunitar, fapt care ar putea avea un impact pozitiv în capitalizarea micilor crescători de suine din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția de 1.200 euro/ha pe care care foarte puțini fermieri au cerut-o. MADR a anulat sprijinul Comisia Europeană: 3.000 de euro – plată forfetară anuală pentru micii fermieri S-a găsit soluția pentru ca micii fermieri din Lungulețu să își irige culturile agricole cu apă din Dâmbovița

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha