• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Iată cum creşte agricultura ecologică

    agrointeligenta.ro -

    Agricultura ecologică din România s-a dezvoltat în ultimii trei ani într-un ritm accelerat. Potrivit unei analize Capital, dacă în anul 2010 existau 3.155 operatori în sectorul  agriculturii ecologice, în 2011 numărul acestora a crescut de 3 ori, pentru ca în 2012 numărul lor să crească de 11,8 ori faţă de 2010, fiind înregistraţi un număr de 26.736 operatori implicaţi în producţia, procesarea şi comercializarea produselor ecologice. De altfel, România a fost desemnată „Țara anului“ la Târgul BIOFACH, care a avut loc în perioada 13-16 februarie a.c., în Germania, la  Nürnberg.

    grafic agricultura ecologica

     


    Te-ar mai putea interesa

    Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc! S-a găsit soluția pentru ca micii fermieri din Lungulețu să își irige culturile agricole cu apă din Dâmbovița Mălaiul românesc produs de fermierul Vasile Balcan a început să fie comercializat în magazinele Carrefour

    Ultimele știri

    Elena Mateescu, ANM, anunță zile cu nopți tropicale, furtuni puternice și 42 de grade Celsius Combinele chinezești de putere mică au intrat pe piața UE. Cu cât le pot cumpăra fermierii Ministrul Florin Barbu: ”Nu voi pleca de la nicio întâlnire cu fermierii fără să am un mandat clar din partea lor cu privire la noua PAC”