• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ DE PLOI ȘI NINSORI pentru URMĂTOARELE 2 ZILE!

    Roxana Dobre -

    Urmează două zile cu ploi și ninsori! Meteorologii anunță că începând de astăzi, ora 13.00 și până pe 12 martie, ora 22.00, în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat, mai ales în zona montană, 25…30 l/mp.

    La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de sâmbătă (11 martie) vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60…70 km/h, spulberând zăpada.

    Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 50…55 km/h, iar în estul Transilvaniei, precum și în vestul și nordul Moldovei, duminică (12 martie) vor fi precipitații mixte.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Ca urmare, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de câmp (orz, grâu de toamnă, rapiţă) se vor desfăşura pe ansamblu normal în majoritatea regiunilor agricole, iar în depresiunile nordice şi centrale, ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua în continuare uşor mai lent.

    Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi în general bună şi medie, iar în culturile întârziate fenologic, starea de vegetaţie se va prezenta medie şi slabă, iar densitatea redusă. Sub aspect fenologic, culturile de orz şi grâu de toamnă vor înregistra diferite faze de dezvoltare, respectiv răsărire, formarea frunzei a treia şi înfrăţire (15-100%).

    În semănăturile efectuate în epoca optimă pe suprafeţe restrânse, rapiţa va parcurge înfrunzirea (6-14 frunze), pe majoritatea suprafeţelor agricole. În cea mai parte a plantaţiilor, la pomii fructiferi se va menţine repausul biologic, iar la soiurile timpurii de sâmburoase (cireş, cais, piersic) se va semnala faza de umflare a mugurilor de rod.

    Viţa de vie se va afla în continuare în starea de repaus vegetativ, la nivelul întregii ţări. Pe ansamblu, lucrările agricole specifice acestei perioade (fertilizări, pregătirea patului germinativ, lucrări de întreţinere la pomii fructiferi şi viţa de vie) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.


    Te-ar mai putea interesa

    Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc! Fermier care își uda varza cu apă din Dâmbovița – săltat din câmp! Comunitatea din Lungulețu se revoltă! ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana

    Ultimele știri

    Elena Mateescu, ANM, anunță zile cu nopți tropicale, furtuni puternice și 42 de grade Celsius Combinele chinezești de putere mică au intrat pe piața UE. Cu cât le pot cumpăra fermierii Ministrul Florin Barbu: ”Nu voi pleca de la nicio întâlnire cu fermierii fără să am un mandat clar din partea lor cu privire la noua PAC”