• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA: LISTA PE JUDEȚE a CRESCĂTORILOR DE OVINE care au INTRAT LA PLATA FINALĂ!

    Roxana Dobre -

    Lista cu crescătorii de ovine verificați de APIA și care au încasat subvenția, mai exact sprijinul cuplat pentru zootehnie aferenta anului 2017. În total, aproape 600 de oieri au trecut de faza controlului și încheie anul având în cont banii din prima schemă autorizată pentru ovine. După SCZ, anul viitor va urma ANTZ, ajutorul național tranzitoriu în zootehnie.

    Crescătorii de ovine au avut parte de o premieră în acest an prin autorizarea la plată a avansului din Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) pentru Campania 2017. Ca și în sectorul vegetal, nici oierii nu au scăpat de controale în exploatațiile agricole iar pentru aceștia plata finală s-a făcut mai greu sau în unele județe deloc. Agrointeligența-www.agrointel.ro a cerut de la agenția de plăți o situație pe județe a plăților pentru oierii care s-au aflat în control în Campania 2017! 

    Fermieri, crescători de ovine și caprine, eșantionați la controlul clasic în 2017

    Cuantumul pentru SCZ în 2017 este de 25 de euro pe cap de animal la speciile caprine și ovine.

    Citiți și:

    EXCLUSIV! SUBVENȚIA ÎN CONTURI pentru OIERI. Ce sume au fost virate CRESCĂTORILOR DE OVINE!


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier lăsat fără banii din subvenții. ”APIA mi-a spus că nu merge softul și situația se deblochează după 25 august” Primii fermierii care au în conturi subvenția APIA pentru pășunat APIA a început controalele! Listele cu fermierii care vor fi verificați pentru subvenții

    Ultimele știri

    Primele tractoare New Holland T 7.270 Genesis S5 Elite, livrate în România. Au ajuns într-o fermă din județul Constanța Lăcustele continuă să facă ravagii aproape de graniță. După R. Moldova, și Ucraina are culturile devastate Calendarul verificărilor APIA în teren. Vezi când ajung inspectorii în control în ferma ta