• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vot final în Parlament: Terenurile administrate de institutele de cercetare nu mai pot fi retrocedate

    agrointeligenta.ro -

    Retrocedarea în natură către foștii proprietari a terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare a fost stopată după ce ieri, deputații au votat un proiect de lege în acest sens.

    Inițiat de către opt deputați și senatori ai PNL, actul normativ însemană, practic, protejarea cercetării agricole din România. Din 1990 și până în prezent, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” a fost obligată să retrocedeze 126.000 de hectare, rămânând, în prezent, cu o activitate de cercetare restrânsă pe doar 30.000 de hectare.

    În locul terenurilor aflate în subordinea ASAS, parlamentarii au propus ca foștilor proprietari să le fie acordate suprafețe similare din fondul de 400.000 de hectare aflate în gestionarea Administrației Domeniilor Statului.

    Cei opt parlamentari care au inițiat actul normativ votat ieri în Parlamentul sunt Nini Săpunaru, Dumitru-Verginel-Gireadă, Costel Șoptică, Sorin Teju, George Scarlat, Vasile Iliuță, Cătălin Teodorescu și Liviu Tomoiagă.

    Pentru a intra în vigoare, modificarea legislativă trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

    Foto: geo.appstate.edu



     


    Te-ar mai putea interesa

    O lege nouă pentru emiterea titlurilor de proprietate a fost publicată în Monitorul Oficial S-a găsit soluția pentru ca micii fermieri din Lungulețu să își irige culturile agricole cu apă din Dâmbovița Subvenția de 1.200 euro/ha pe care care foarte puțini fermieri au cerut-o. MADR a anulat sprijinul

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha