• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • În curând: 70.000 de euro pentru tinerii care se mută la ţară

    agrointeligenta.ro -

    Tinerii care astăzi aleg să înceapă o nouă viaţa în mediul rural, dar şi să se apuce de agricultură, primesc un sprijin de 40.000 de euro. Suma ar putea creşte la 70.000 de euro. Tot pentru a stimula activităţile agricole, timp de 5 ani, cei care lucrează teren de până la 25 de hectare vor primi o subvenţie majorată cu 25%, a promis ministrul agriculturii Daniel Constantin.

    Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitări, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabili pentru instalarea în mediul rural.

    „Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro şi să mărim alocarea financiară astfel încât cât mai mulţi fermieri tineri să se instaleze în mediul rural”, a spus Constantin la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.

    Tânărul fermier este o persoană cu vârsta sub 40 de ani şi care desfăşoară o activitate agricolă.

    Foto: bard.edu


    Te-ar mai putea interesa

    Cristian Costache a recoltat între 4,5 și 6 tone/hectar la rapița semănată în sistem vertical Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz Comisia Europeană: Statele membre trebuie să taie subvențiile fermierilor care primesc și pensie

    Ultimele știri

    Elena Mateescu, ANM, anunță zile cu nopți tropicale, furtuni puternice și 42 de grade Celsius Combinele chinezești de putere mică au intrat pe piața UE. Cu cât le pot cumpăra fermierii Ministrul Florin Barbu: ”Nu voi pleca de la nicio întâlnire cu fermierii fără să am un mandat clar din partea lor cu privire la noua PAC”