• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ METEO: SE ÎNTORC NINSORILE!

    Roxana Dobre -

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o informare meteo de intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în zona de munte, valabilă de miercuri, 15 martie, de la ora 23.00 până vineri, 17 martie, ora 15.00.

    Meteorologii avertizează că la munte vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi, mai ales în cursul zilei de joi şi în noaptea de joi spre vineri, se va depune strat nou de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

    Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60…70 km/h, iar pe crestele înalte rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.Intensificări temporare ale vântului cu viteze de 50…60 km/h vor fi şi în restul teritoriului, cu precădere în regiunile estice, nordice şi centrale.

    Potrivit ANM, mai ales în noaptea de joi spre vineri, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în estul şi sud-estul Transilvaniei, pe arii mai restrânse în Moldova şi izolat în Muntenia.


    Te-ar mai putea interesa

    Cojile de pepene – eficiente în combaterea dăunătorilor la legume Fermier care își uda varza cu apă din Dâmbovița – săltat din câmp! Comunitatea din Lungulețu se revoltă! O lege nouă pentru emiterea titlurilor de proprietate a fost publicată în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Elena Mateescu, ANM, anunță zile cu nopți tropicale, furtuni puternice și 42 de grade Celsius Combinele chinezești de putere mică au intrat pe piața UE. Cu cât le pot cumpăra fermierii Ministrul Florin Barbu: ”Nu voi pleca de la nicio întâlnire cu fermierii fără să am un mandat clar din partea lor cu privire la noua PAC”