• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • e-nergia.ro: Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă instalarea panourilor solare

    agrointeligenta.ro -

    Legislaţia va fi modificată astfel încât nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de agerpres.

    “Nu am o dimensiune în momentul de faţă, care sunt suprafeţele agricole care au fost afectate de acest lucru, dar o să vă spun că legislaţia este în curs de modificare. Este o chestiune de zile până când se va modifica legislaţia iar pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice”, a spus Daniel Constantin într-o conferinţă organizată după seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

    Interzicerea montării de panouri solare pe terenurile agricole ar putea fi una dintre măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, arăta, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă


    Te-ar mai putea interesa

    Afacere cu un hectar de lavandă. Irina Acatrinei, cultivatoare: ”La 1.500 de kilograme extragem trei litri de ulei” Combinele chinezești de putere mică au intrat pe piața UE. Cu cât le pot cumpăra fermierii O lege nouă pentru emiterea titlurilor de proprietate a fost publicată în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha