• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ponta: Vom eșalona subvențiile la energia regenerabilă

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul va eşalona subvenţiile pentru producătorii de energie regenerabilă deoarece România are în prezent „cel mai generos” sistem de acordare a certificatelor verzi, pe care însă nu mai reuşeşte să îl susţină. Întrebat de jurnalişti dacă Guvernul va diminua subvenţiile pentru producătorii de energie regenerabilă, premierul Victor Ponta, prezent la Bruxelles, a răspuns că acestea nu vor fi diminuate, ci eşalonate.

    „Nu le diminuăm, ci le eşalonăm, pentru că este vorba totuşi de investiţii şi vreau să dăm un semnal de păstrare a beneficiilor investiţiilor. Facem o anumită reeşalonare care să facă sustenabilă în primul rând activitatea economică, pentru că mari uzine sunt afectate de creşterea preţului la energie şi de plata certificatelor verzi, dar în acelaşi timp şi pentru populaţie, pe factura fiecăruia dintre noi apar certificatele verzi, ori încercăm să facem un tip de reeşalonare, să împingem puţin subvenţiile”, a spus Ponta, după lucrările Consiliului European.

    El a arătat că România are în prezent „cel mai generos” sistem de subvenţii, precizând că a afirmat şi în cadrul Consiliului European că energia regenerabilă este în prezent cea mai profitabilă investiţie în România, „în afaceri legale sau ilegale”.
    Întrebat dacă această reeşalonare ar însemna şi o scădere a valorii facturii pentru consumatori nonăcasnici, premierul a susţinut că această reeşalonare a plăţii şi a acordării de certificate verzi se reflectă atât în factura pentru populaţie, dar mai ales în factura pentru industrie.

    Proiectul de act normativ pentru stabilirea noului sistem de subvenţionare va fi analizat de Guvern săptămâna viitoare, fiind pregătite şi discuţii cu reprezentanţii producătorilor de energie regenerabilă pentru a-i asigura de securitatea investiţiilor.

    „Cred că România a fost prea optimistă, ne-am grăbit să fim foarte generoşi şi acum se dovedeşte că nu reuşim”, a adăugat Ponta.

    La finalul lucrărilor Consiliului European, premierul Victor Ponta a afirmat că România îşi va balansa politica de subvenţionare a energiei regenerabile astfel încât costurile să fie suportabile atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie.

    Sursa: Mediafax


    Te-ar mai putea interesa

    Mic producător de zmeură: ”Irigăm tufele prin picurare, altfel ar fi fructele mici și fără gust” Micii fermieri nu mai vând grâul la recoltă după ce s-au unit într-o cooperativă și și-au construit propriul siloz S-a găsit soluția pentru ca micii fermieri din Lungulețu să își irige culturile agricole cu apă din Dâmbovița

    Ultimele știri

    Fermier, nu ratați Agroforum MASSeeds! Evenimentul are loc joi, pe 31 iulie, la Belciugatele, județul Călărași Tânârul Denis Barbu a început să cultive cartofi și a ales trei soiuri speciale pentru a avea vânzare bună și preț Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha