• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUA şi Mexic sunt pe picior de război comercial: „Nu ne mai bombardaţi cu roşii!”

    agrointeligenta.ro -

    Asociaţiile de producători de legume din Florida fac presiuni asupra Casei Albe pentru anularea unor prevederi ale acordului privind comerţul cu tomate din Statele Unite şi Mexic pe care le consideră defavorabile. Administraţia Obama a anunţat prin Departmantul Comerţului al Statelor Unite ca început o evaluare a documentului.

    „Grupuri de interese se folosesc de perioada electorală pentru a încerca să pornească un război comercial care va şterge cei 16 ani de acord dintre ţara noastră şi Mexic care a permis consumatorilor americani să aibă pe masă fructe sănătoase la preţuri accesibile şi corecte” acuză însă Lance Jungmayer, preşedintele Fresh Produce Association of the Americas, organizaţie ce apără interesele importatorilor: „În economia noastră ultimul lucru de care avem nevoie este un război comercial cu al doilea partner al nostru care ar lăsa urme la nivelul buzunarului consumatorului american”.

    Statele Unite sînt principala piaţa internaţională a producătorilor mexicani de tomate, valoarea vânzărilor realizate de aceştia la „nord de Rio Grande” anul trecut la 1,3 miliarde de dolari.

    Evoluţia problemei este urmărită cu inters şi de exportatorii americani care se tem că în urma unei eventuale decizii a SUA de suspendare a acordului cu Mexicul privind tomatele, această ţară ar putea suspenda la rândul ei alte acorduri cu SUA privind alte produse agricole.

    Anul trecut americanii au exportat la „sud de Rio Grande” carne de pasăre în valoare de 870 de milioane de dolari, carne de porc în valoare de 816 milioane de dolari, carne de vită în valoare de 762 de milioane de dolari, şi cartofi în valoare de 39 de milioane de dolari, pe lîngă multe alte produse agricole.

    Florida este un state cheie pentru alegerile preyidenţiale din SUA, care au loc în noiembire, preşedintele Barack Obama luptându-se pentru obţinerea unui al doilea mandat.


    Te-ar mai putea interesa

    Soluție cu bicarbonat pentru afide – rețeta originală folosită de legumicultori Udarea ardeilor – norme de udare. Cât de des se pune apă la ardei vara În Ucraina se va construi o fermă-gigant de găini cu o producție zilnică de 1,6 milioane de ouă

    Ultimele știri

    Ziua Câmpului Merpano s-a consolidat ca fiind cel mai mare eveniment agricol pe vestul țării ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile care primesc subvenții APIA Lege în Parlament: Ajutor de 15 euro pe familia de albine, pe o durată de 3 ani